Chiar dacă afară e o zi însorită, se poate ca ție să-ți fie frig rău de tot. Să stai zgribulit acasă, cu o cană de ceai fierbinte în mână, cu picioarele amorțite, degetele învinețite și să te întrebi sincer “Bă, da’ de unde vine frigul ăsta care îmi intră în oase și care nu trece oricâte ceaiuri aș bea și oricâte pături aș pune pe mine?”
Și nu, nu ai gripă… ai verificat deja.
Și atunci, chiar dacă ești sănătos tun, ție tot îți vine să suni la Salvare, să vină ei să te scoată din *****, că tu ai cam obosit…
E clar că gerul ăsta vine de undeva din tine și nu trece cu supici de pui. Și cum ar putea, din moment ce zici că ai ajuns în Antarctica atunci când te uiți în suflețelul tău plăpând? Acolo e buba, iar încălzirea interior-globală și topirea calotelor sufletesc-glaciare e de durată, se stie.
“Dar când mi s-au transformat toate gândurile frumoase în țurțuri tăioși și groși cât brațul, iar omenia într-un lac acoperit cu gheață de 3 metri grosime? Azi-noapte?” Te întrebi mirat…
Ei bine, așa-i cu energiile astea negative. Uiți și tu o data ușa de la intrare crăpată și uite-așa, fără să-ți dai seama când și cum, ele intră tiptil și te-ngheață bocnă pe interior.
Apoi, te trezești într-o dimineață cu era glaciară în suflet, înfrigurat și parcă imobilizat la pat, undeva unde nu vezi, pe niciun perete, vreun semn de “Exit” prietenos și verde…
Daniela Mititelu Smolenic 