Lumea fara megapixeli

In cea de-a doua debara dintre cele trei, dispuse una dupa alta de-a lungul holului lung, era amenajat un mic laborator foto. Da, chiar acolo, in Ap. Nr. 25 de la Et. 6 al unui  bloc de locuinte din Valea Rosie, Craiova. Au trecut mai bine de 20 de ani de atunci si, intre timp, totul s-a schimbat.

In spatele usii mereu inchise a celei de-a doua debarale era o lume aparte, pe care eu, chiar daca nu o intelegeam  prea bine,  o stiam dintotdeauna – caci laboratorul foto era acolo dinaintea mea – asa ca spatiul acela plin de solutii, recipiente, mirosuri intepatoare si lumina rosie mi se parea mai degraba ceva obisnuit. Nu-mi dadeam seama atunci ca acel mic  laborator in care tatal meu developa fotografiile de familie este unic in lume si ca, intr-o zi, el va disparea cu totul. Asa se face ca, de cele mai multe ori, priveam acest loc cu un oarecare dezinteres. Probabil  imi imaginam ca in fiecare dintre cele peste 100 de apatamente din bloc exista cate unul exact la fel. Evident, ma inselam, iar acum nu pot decat sa regret.

Cu toate acestea, mai ales dupa ce reveneam din vreo vacanta la mare sau la munte, se intampla sa particip si eu si la activitatea din laborator, chiar daca spatiul era mic, iar eu, cel mai probabil, mai mult incurcam. Cel mai bine imi amintesc lumina aceea rosie, sub care obisnuiam sa-mi privesc mainile de copil care capatau un aspect neobisnuit, ca si cum ar fi apartinut altcuiva.

Imi mai amintesc ca, atunci cand nu era nimeni in laborator, intram eu. Inchideam usa si ma jucam  cu obiectele din jur, asa cum erau tavitele din plastic, de dimensiuni si marimi diferite. Evitam, pe cat posibil, clestii reci, de metal in timp ce inspiram, nepasatoare, aerul imbibat cu acel miros intepator emanat de solutiile incolore fara de care n-ar fi fost posibila dezvaluirea chipurilor noastre zambitoare din mijlocul peisajelor de munte recent vizitate sau de pe plaja din Eforie Nord, acolo unde mergeam in fiecare an.

Din laboratorul acela nu a mai ramas decat un sertar foarte incapator plin cu poze de cand noi eram mici, iar ai mei erau tineri. Poze alb negru, expuse corect si incadrate frumos de tatal meu, fotograf amator, pasionat de arta fotografica. Mi-a ramas si aparatul, un Zenith TTL, precum  si o mare fascinatie pentru fotografia pe film, pe care inca nu am avut curajul sa o experimentez.

Altfel, daca m-as fi priceput la fotografia analog, sigur as fi mers la evenimentul care va avea loc sambata, 19 mai, la Centrul Ceh din Bucuresti. Este vorba despre  un fotomaraton realizat  cu sustinerea F64, in cadrul caruia participantii primesc o rola de film de 24 de cadre alaturi de un text al unui scriitor ceh precum Franz Kafka sau Vaclav Havel. Participantii au la dispozitie 24 de ore pentru a realiza cele 24 de fotografii, avand drept inspirate textul literar primit la inscriere.

Acest eveniment este cu totul special, la fel cum este si fotografia analog. Ma bucur sa vad ca mai sunt si altii care cred ca farmecul acesteia nu poate fi inlocuit de nicio aramta de pixeli, oricat de numeroasa. Dimpotriva, chiar o promoveaza printr-un eveniment creativ, asa cum este CUVINTE PE PELICULA.

Nu am curaj sa particip, recunosc, dar sigur voi merge la MNAC joi, pe 24 Mai, atunci cand va avea loc expozitia celor peste 1000 de fotografii care vor fi realizate in timpul fotomaratonului – un bun pretext de a reveni, in sfarsit, la MNAC!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s